Asistenta internată la Iași după ce a fost bătută de soțul polițist psiholog a murit / Femeia avea 42 de ani

Asistenta internată la Iași după ce a fost bătută de soțul polițist psiholog a murit / Femeia avea 42 de ani
Publicat: 31/12/2019, 12:47

Asistenta medicală care ar fi fost bătută de soțul polițist a murit, luni, la Spitalul C. I. Parhon din Iași.

„Pacienta a decedat, iar autopsia urmează să fie făcută de Institutul de Medicină Legală”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Ionuț Nistor, purtător de cuvânt al Spitalului C I Parhon Iași.

Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui, unde sunt deschise două dosare penale pentru vătămare corporală din culpă și violență în familie au declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX, că se așteaptă rezultatele necropsiei, ce urmează să stabilească exact cauza morții femeii.

Asistenta medicală a ajuns la Spitalul Județean din Vaslui la începutul lunii decembrie, cu mai multe traumatisme. Inițial a fost internată la Neurologie, a fost transferată la Terapie Intensivă, în comă de gradul 4, iar după câteva zile transferată la Iași, la Spitalul C. I. Parhon.

Polițiștii au fost sesizați atât de familie, cât și de colegii din spital.

„Avem două dosare penale. Într-un dosar se fac cercetări asupra săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar în al doilea dosar se fac cercetări asupra săvârșirii infracțiunii de violență în familie. La data de 6 decembrie, poliția a fost sesizată de cadre medicale din cadrul SJU Vaslui, Secția ATI, unde se afla internată persoana vătămată, iar cea de-a doua sesizare a fost făcută de membrii familiei persoanei vătămate, privind fapte de violență”, a declarat, la momentul infracțiunii, Loredana Stavăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Potrivit unor surse, cel care ar fi agresat-o pe femeie este chiar soțul ei, fost angajat al IPJ Vaslui, acum psiholog la Inspectoratul Județean de Poliție de Frontieră din Vaslui.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a dispus verificări ce vizează conduita polițistului din Vaslui care și-ar fi bătut soția. Reprezentanții ITPF Iași au anunțat că vor lua măsuri, în funcție de rezultele cercetării realizate de către polițitiștii și procurorii vasluieni.

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași a anunțat, la începutul lunii decembrie, că, în ceea ce privește posibila implicare a unui angajat al instituției într-un dosar de agresiune domestică, există un dosar penal instrumentat de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui.

„În funcție de rezultatele cercetării desfășurate de către autoritățile competente și de calitatea procesuală a lucrătorului, conducerea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași va dispune măsuri în conformitate cu Statutul Polițistului”, a declarat Denis Lazăr, purtătorul de cuvânt al ITPF Iași.

Potrivit sursei citate, se fac și verificări privind conduita polițistului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Furtuna Caetano a lovit năprasnic. Nu a mai nins atât din 1956
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună